Grindeanu vrea să se împace cu Dragnea și să-l convingă că merită să rămână în PSD

Grindeanu vrea să se împace cu Dragnea și să-l convingă că merită să rămână în PSD
Publicat: 23/08/2017, 16:42

„M-am întâlnit în urmă cu câteva zile cu președintele PSD Liviu Dragnea și am discutat despre ce înseamnă PSD, ce s-a întâmplat în relația noastră, cum va fi în viitor și despre cum PSD trebuie să își ducă la capăt mandatul încredințat de cetățeni. Am discutat din punctul de vedere al oamenilor interesați de ce va face PSD”, a spus, pentru MEDIAFAX, fostul premier Grindeanu.

„Prima mea opțiune este să rămân în PSD”, a precizat Grindeanu.

Întrebat de MEDIAFAX dacă întâlnirea cu Dragnea înseamnă și faptul că va exista o soluție favorabilă la contestația la excluderea din partid, fostul premier a spus: „Nu știu. Comisia de etică se va întruni în viitor și va decide”.

Întrebat de MEDIAFAX la inițiativa cui a fost întâlnirea, fostul premier a spus: „Este prea puțin important. Este colateral. Important este că ne-am întâlnit”.

Întrebat de MEDIAFAX dacă vor mai avea loc întâlniri cu Liviu Dragnea, fostul șef al Executivului a spus: „Nu știu. Sunt în situația unui om care a contestat excluderea sa din PSD”.

„Nu am ascuns niciodată faptul că vreau să rămân în PSD. Este și rămâne prima mea opțiune”, a subliniat, pentru MEDIAFAX, fostul premier Sorin Grindeanu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Marcel Ciolacu „Vă anunț că oricum mă retrag din cursa pentru președinția României. Nu vreau...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, explică ce se întâmpla dacă Ciolacu intră în turul doi...
Profesor de Științe Politice: Renumărarea voturilor de către BEC va fi mult mai precară. Decizia...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Informații explozive: Turul doi, pe 29 decembrie
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Cu ce medie a intrat Marcel Pavel la Conservator? Artistul s-a înscris la facultate la...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Test de cultură generală. Ce este ecolocația?